fragment

„[…] audiența cu ministrul de război când a avut nenorocul să strănute și ministrul de război îi spusese noroc și strănutase a doua oară și ministrul repetase noroc, domnule, general, și încă o dată noroc, domnule general, dar după nouă strănuturi consecutive nu i-am mai spus noroc, domnule general, pentru că m-am îngrozit de fața aceea descompusă și amenințătoare, i-am văzut ochii înecați în lacrimi și gura care mă scuipase fără milă din agonia aceea, i-am văzut limba ca de spânzurat care-mi murea în brațe fără nici un martor al inocenței mele, absolut fără nimeni și-atunci nu mi-a trecut altceva prin minte decât că trebuie să fug din biroul acela până nu-i prea târziu, dar el m-a împiedicat s-o fac, urlând la mine printre strănuturi că nu fi laș general de brigadă Rosendo Sacristan, potolește-te, drace, că nu sunt atât de tâmpit ca să mor de față cu tine, a strigat el, și așa a fost […]”

(Toamna patriarhului, Gabriel Garcia Marquez, Ed. Univers, București, 1979)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s