Parfumul rozelor ce mor

Două doamne în vârstă, una vizibil mai doamnă decât cealaltă, în autobuz. Eu citeam povestirile lui Florin Iaru, așa că n-am ascultat decât la început și la sfârșit, că mi se părea că-l trădez pe Iaru, dacă ce aud mă prinde mai tare.

– Am întrebat-o de ce n-a plecat din țară după Revoluție și mi-a zis că i-a fost frică.

– De ce să-i fie frică?

– Păi ea lucrase cu toți. (spune mai multe nume) Și ai văzut că dup-aia toți au murit, unul după altul, din greșeală…

[…] Una vorbea, cealaltă se uita pe geam, prin autobuz, era cu mintea în altă parte și m-am întrebat dacă pe prima o deranjează. O deranja. Din când în când îi mai spunea „Auzi?” sau îi punea mâna pe braț.

– Erau acolo o mulțime de cărți de beletristică. Le-au aruncat pe toate.

– Păi ce să mai facă cu ele?

– Cum ce să facă cu ele?! Asta-i bună. Eu le-am zis, pe-ale mele nu le aruncă. După ce mor eu, să facă ce vor. (pauză) I-am dat cadou fiică-mii de ziua ei cartea aia, Rusia lui Putin, scrisă de jurnalista pe care au omorât-o, Politkovskaia. Nu cred c-a citit-o. Ia s-o caut. (pauză) Da’ ce-ți spun eu ție, că tu ești lemn! Nepoată de ministru…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s