Barcelona

3 categorii de impresii dezordonate în urma călătoriei la Barcelona împreună cu Traian, Laura și Nicola.  Atenție, poze proaste!
lauranicola
PLĂCUTE
– papagali verzi
– copaci cu țepi pe trunchi
– cactuși + aloe mari de tot pe marginea drumului pe dealurile din oras, plus tot felul de copaci mișto
– spectacol de flamenco (vreau să mă apuc și eu prin casă)
flamenco
– în tren, moș de 80 de ani cu floare în gură
– burrito, panini, patiserie bună
– băiat care s-a aplecat să lege șiretul prietenei lui
– multe multe rase, japoneze creole, tot felul de versiuni
– femei peste 60 îmbracate modern și natural, suple, cu vitalitate
– fete cu ștrampi negri și fuste foarte scurte, frumoase, încrezătoare și candide
– magazin Flamingo Vintage Kilo și zona universitară (strada Tallers)
– magazinul de tricouri Typographia din cartierul Gracia
– apartamentul în care am fost cazați cu raport ok preț/calitate (Diagonal Apartments)
– englez care ne-a povestit juma de oră despre Barcelona, deviind de la traseul de plimbare al cățelului
Muzeul-teatru Dali din Figueres, l-am vizitat cu zâmbet la colț (găsiți acolo tablouri, obiecte de tot felul, bijuterii)
– ocolul de 50 min al castelului din Figueres (Castell de Sant Ferran), cărare pe care m-am petrecut cu alergători și doamne
selfie

selfie stil Eminescu, vorba lui Traiu

– Barcelona e un oraș frumos, mi-am clătit ochii și iar m-am gândit ce urât e la noi și cum nu se va schimba
– vizita prietenilor Cătă și Magda din nordul Spaniei
catamagda
– vizita verișoarei lui Traian
amalia
– piața La Boqueria, pentru culori și zumzet. am stat și la niște tapas scumpe
– berea Estrella
– Palatul Muzicii Catalane, cu sala superba și ghida interactivă și glumeață, chiar dacă nu înțelegeam toate cuvintele din engleza ei
palau
– casele la care a contribuit Gaudi, deși nu le-am vizitat, dar în poze erau superbe
– Sagrada Familia, mai ales de departe
– că site-urile din Catalunya se termină în .cat
– limba catalană e amuzantă
– cântărețul cu cap de cal și omul fără cap, de care m-am speriat
cal
– plaja de până la Barceloneta și barul de pe plajă
– restaurante de cartier, în care vin vecinii și mănâncă tapas în timp ce se uită la telenovele, joacă la păcănele sau vorbesc
– cercei în nas (cred că era moda pe-acolo)
– mi-a dat sentimentul unui oraș sigur
NEPLĂCUTE
– Passeig de Gracia – un pasaj la metrou îngust, cu tavan jos și nesfârșit

– Park Guell – cumperi bilet acum și te lasă să intri peste 2-3 ore

– autobuzele aveau trasee misterioase, pe harta turistică apăreau doar liniile de metrou și de tren
– mirosul din apartament
– lipsa de creativitate în buticul de la muzeul Dali
– oraș cu aer de stațiune, fără atmosferă
– oraș foarte mare, se lasă cu dureri de picioare
– am avut diverse răuri – de la aterizarea cu căderi în gol, claustrofobii prin pasaje și metrouri tot mai subterane, rău de înalțime la et 4 din Arena (mall), rău de leșin, înec cu suc de strugure în ultima zi și manevra heimlich (mulțumesc, Nicola!)
serenia

un ultim suvenir din Barcelona

– barcelonezii nu prea știu engleză (și au filme dublate la mall)
– Wizz Air face îmbarcare la ora decolării
– ploaie în ultimele zile
– la 8 dimineața încă nu era lumină
HMM
– negri care umblau cu cearșafuri cu genți și brelocuri, tricouri, le întindeau în locuri traficate după ce pleca poliția. (mi-era milă de ei, dar nici n-am cumpărat nimic:( )
port
– câțiva oameni cu boxă în ghiozdan
– majoritatea barcelonezilor foarte civilizați, dar își sunt indiferenți, m-am bucurat când în sfârșit am văzut că un tip scoate limba la o tipă sau că un nene începe să cânte în metrou. Dar decât ca în București, mai bine indiferenți.

Astfel

Povestire pornind de la un cuvânt pe care am pus degetul la întâmplare – ideea lui T. O. Cuvântul de azi e „astfel”.

— Astfel am dobândit competențe de management de proiect, lucru în echipă, delegare, pe care le voi utiliza în cadrul companiei dumneavoastră.

Cele două pisici schimbară priviri și cea mai grasă vorbi.

— Prea stiff. Încearcă mai informal.

Sandu își frecă palmele de blugi, se plimbă prin sufragerie și reveni în fața lor, cu un zâmbet amabil.

— Pot să gătesc după rețete complexe, când am musafiri îi pun să toace mărunt ceapa, să călească usturoiul, să facă ce mai e de făcut, iar eu supraveghez scena și dau indicații când e nevoie.

Pisica subțire urmărea o pată de lumină pe covor. Pisica grasă mișcă din coadă privind-o fix. Ridică într-un final mustățile spre Sandu.

— Ești sincer, ești prost.

Sandu își scărpină un sfârc prin maieu.

— Nu vrei mai bine să te duci tu? În loc să mă încurajezi… Eu te las să mă muști noaptea de călcâi și tu nu mă susții deloc.

Pisica subțire sări la Sandu și i se atârnă de curea, înțepând cu ghearele pe unde apuca și mușcându-l de burtă.

Pisica grasă privea, cu capul într-o parte.

— E al zecelea interviu la care te duci. E ultima ta șansă. N-am mai mâncat catnip de 6 luni. Mai ții minte ce-am semnat când m-ai adoptat?

— Da.

— Mai știi ce se-ntâmplă dacă nu respecți clauzele contractului?

— Da.

— Atunci ce rahat facem aici? Hai, de la capăt, du-te-n hol, bate la ușă, apoi intri când zic eu.

 

see the muscles working, cum zic unii

Se pare că scriu pe blog doar după ce mă tund. De data asta un fel de bob, îmi place.

În ultimii 3 ani și în curând 4, m-am zgâriat iar și iar prin hățiș. Și am avut destule șocuri. Din care am ieșit cu o colecție de 16 reviste de proză scurtă, câteva relații de încredere, mulți oameni pe care un motan i-a făcut să sclipească pe la ochi, niște creatori care sunt acum mai buni și fără să fiu un cost pentru vreun angajator. Am găsit un mecanism automat prin care cineva drag să-și plătească un credit lung. În perioada asta, susțin un mediu plăcut în celula de bază a societății. Sunt mulțumită (lasă, că mă ține puțin).

Treaba mea e să fac cât mai mult din ce pot și consider important. Un lucru din categoria de mai sus mi s-a părut ăsta:

Colectiv delivery poster mic

Dacă puteți și considerați important, angajați-vă la un join!

Oamenii sunt puternici și faptele lor contează. Luați ca dovadă tot ce e negativ, dacă vă e mai ușor :)). Puterea crește cu antrenamentul, pe plus sau pe minus, cum o folosiți.

Morcov

În salonul pentru mămici am găsit o fetiță care răsturnase sacul cu jucării și alesese morcovii de pluș.

– Cine mănâncă morcovi? o întreabă mama salonului.

– Iepurii.

– Doar iepurii?

– Da.

– Deci noi toți suntem iepuri.

Coafeza vine și mă așază pe scaun. E gravidă. Mă tunde, am așteptări mici și mi le împlinește. Îmi vine ideea să mă vopsesc. Aleg un blond și îmi zice că are nuanțe roșiatice. Asta e tot ce nu vreau, hai să alegem altul, care n-are. Alegem altul, promite că n-are. Își pune șorțuleț, mănuși și mai ales mască, să nu inhaleze amoniacul. Amestecă vopseaua în ceea ce mi se pare un mic joben mov de plastic, trece puțin timp, se scuză și fuge. Mă gândesc că vomită.

Afară plouă. Propoziții simple.

– Unde e mami?

– Se epilează.

Aștept să-ntrebe, dar nu-ntreabă.

Vine altă fată. Ele sunt multe și ies de undeva din spate. Își aduce o oglindă cu picior și începe să-și stoarcă puncte albe, negre, roșii, pe față.

– E bine să fie porii deschiși.

– Vreau să-i fac și eu lui Mihai, dar cum să-l bag la aburi? Face duș cu apă rece.

– Bagă-l în baie după ce ieși tu.

– L-am băgat o dată în cadă și n-a stat, a zis că e prea fierbinte și i se face rău.

Mă pișcă vopseaua dar nu zic nimic. Îmi amintesc învățăminte: nu e bine să te vopsești dacă ți-ai dat cu henna și nu e bine să te vopsești dacă ești la ciclu. Nu e bine ce fac.

Am mult de așteptat. Scot chitanțierul din geantă și rup foile roz, să le duc la contabilă. Răspund la un sms. Îi trimit un sms fatalist lui T. Mă uit cum plouă. Citesc afișele din salon. Mă gândesc că transpir. Mă uit la cum sunt tunse și vopsite coafezele. Mă uit la mine. Mă uit la ce cred ele despre mine. 45 de minute de uitat.

Mă duce la spălat. Pe perete scrie „Interzis bărbaților. Ești sexy și încrezătoare. Etc etc”. N-apuc să citesc tot, dar apreciez. O fată își face mani pedi. Poate să ia hepatită, mă gândesc.

Coafeza mea îmi strânge capul în prosop și îi spun că, în fond

– Dacă tot plouă, mai bine nu mă mai usuci.

– Ba da, măcar să vezi culoarea.

Nu vreau să o jignesc și văd culoarea. Portocaliu.

Mă usucă, ne simțim prost și ne mințim „nu e chiar portocaliu”.

– Ai o pungă de gunoi? Mi-o pun pe cap, să nu mă plouă.

Parfumul rozelor ce mor

Două doamne în vârstă, una vizibil mai doamnă decât cealaltă, în autobuz. Eu citeam povestirile lui Florin Iaru, așa că n-am ascultat decât la început și la sfârșit, că mi se părea că-l trădez pe Iaru, dacă ce aud mă prinde mai tare.

– Am întrebat-o de ce n-a plecat din țară după Revoluție și mi-a zis că i-a fost frică.

– De ce să-i fie frică?

– Păi ea lucrase cu toți. (spune mai multe nume) Și ai văzut că dup-aia toți au murit, unul după altul, din greșeală…

[…] Una vorbea, cealaltă se uita pe geam, prin autobuz, era cu mintea în altă parte și m-am întrebat dacă pe prima o deranjează. O deranja. Din când în când îi mai spunea „Auzi?” sau îi punea mâna pe braț.

– Erau acolo o mulțime de cărți de beletristică. Le-au aruncat pe toate.

– Păi ce să mai facă cu ele?

– Cum ce să facă cu ele?! Asta-i bună. Eu le-am zis, pe-ale mele nu le aruncă. După ce mor eu, să facă ce vor. (pauză) I-am dat cadou fiică-mii de ziua ei cartea aia, Rusia lui Putin, scrisă de jurnalista pe care au omorât-o, Politkovskaia. Nu cred c-a citit-o. Ia s-o caut. (pauză) Da’ ce-ți spun eu ție, că tu ești lemn! Nepoată de ministru…