Propagarea în rețea a informației: zvonurile

1. Zvonurile după Kapferer

 

Zvonul este « apariția și circulația în cadrul societății a unor informații fie încă neconfirmate public de către sursele oficiale, fie dezmințite de acestea »[1]. Zvonurile sunt în mod esențial legate de actualitate. De asemenea, ele își au publicurile lor specifice: un  anumit oraș, o anumită categorie socială, comunitățile profesionale etc.

Kapferer insistă pe ideea că zvonurile nu sunt o boală socială, protestează împotriva « psihiatrizării zvonurilor »[2]. Zvonurile îndeplinesc funcția de liant social, ele îi fac pe oameni să vorbească, să dezbată împreună „chestiunile arzătoare, la ordinea zilei”. Kapferer menționează modelul lui Shibutani, după care zvonul se naște dintr-o deliberare colectivă. Amploarea zvonului depinde, conform lui Shibutani, de importanța și de ambiguitatea subiectlui zvonului[3]. Zvonurile sunt mai dese acolo unde informațiile oficiale lipsesc sau au o reputație proastă (precum în fostele țări comuniste, de exemplu). Zvonurile sunt de asemenea o modalitate de a contracara autoritatea și de a o forța să vorbească. Kapferer spune că în acest fel devin zvonurile un fel de contraputere[4]

Valoarea de adevăr a zvonurilor nu influențează răspândirea lor. Viteza de propagare a zvonurilor este dependentă de coeziunea comunității[5].

Zvonul are și o funcție de integrare socială. Participăm la grup vehiculând zvonurile pe care grupul le susține, pe care le crede și cărora le dă importanță. Ne integrăm în grup adoptându-i punctul de vedere. Kapferer se întreabă « de ce colportăm zvonurile? »[6]. Răspunsul ar fi că acest lucru se întâmplă pentru că zvonurile sunt vești, pentru că vrem să știm, să convingem, să ne eliberăm, să placem, să avem despre ce vorbi.

În ceea ce privește credibilitatea zvonului, putem spune că ea depinde de persoana care ni-l comunică sau de mediul prin care suntem puși la curent (presă, radio, televiziune). Credibilitatea depinde de imaginea pe care o are persoana care ni-l comunică în mintea noastră, de interesul pe care ea îl are în propagarea zvonului. Dacă bănuim că există o intenție ascunsă, șansele să dăm crezare zvonului scad.

Aproape că niciodată nu aflăm un zvon direct de la sursa care l-a emis: întotdeauna martor la evenimentele vehiculate de zvon a fost un prieten al unui prieten. Acest lucru descurajează verificarea autenticității informațiilor.

Kapferer identifică mai mulți actori care iau parte la producerea și propagarea unui zvon[7]: instigatorul, interpretul, liderul de opinie, apostolii, recuperatorul, cei cărora le face plăcere să perpetueze zvonul chiar dacă nu-l cred, receptorii pasivi și rezistenții. 

Cum mor zvonurile? Zvonurile ies din circulație pentru că, prin exagerări din ce în ce mai mari, își pierd din credibilitate, iar contextul în care ele circulă se schimbă. Există zvonuri care se sting pentru o perioadă de timp pentru ca peste câțiva ani să reapară, în alte zone. Este vorba despre « legendele urbane ».

În funcție de mesajul purtat de zvon, Kapferer identifică nouă tipuri de zvonuri care reapar de-a lungul epocilor și al continentelor: « întoarcerea Satanei, otrava ascunsă, complotul împotriva puterii, crizele întreținute artificial, teama de străin, răpirea copiilor, bolile conducătorilor, problemele lor sentimentale, compromiterea financiară sau escrocheriile lor »[8].

Kapferer observă că majoritatea zvonurilor sunt sumbre, dar acest lucru este logic, de vreme ce orice informație trebuie să aibă o parte negativă, altfel n-ar fi o informație și n-ar fi considerată demnă de a fi împărtășită altora. În plus, răul creează solidaritate socială și are un rol de catharsis[9].

Zvonurile joacă un rol important în mai multe domenii. În anchetele poliției, în succesul starurilor de cinema, în comunicarea internă a firmelor, în marketing, în finanțe și în politică.

Zvonurile politice

Mass media accelerează propagarea zvonurilor și le reduce în același timp durata de viață. Media culege zvonurile și le face cunoscute unei audiențe foarte largi. Uneori, media are surse neoficiale în guvren și în organizațiile politice, care o țin la curent cu ceea ce se vorbește în interiorul instituțiilor. Chiar dacă verificarea informațiilor care urmează a fi publicate e un principiu în jurnalism, nu întotdeauna se întâmplă așa. Uneori, informațiile sunt prezentate ca nefiind demne de o încredere prea mare – ne putem gândi la rubrica „Bârfe, șmenuri, șușanale” a săptămânalului Cațavencu.

« Pe terenul politic, crearea știrilor de senzație face parte din campaniile de destabilizare. »[10] Media nu e întotdeauna neutră. Poate fi folosită în campaniile electorale pentru a destibiliza adversarul politic prin diseminarea unui zvon pe seama lui. O dată intrat zvonul în media de masă, e foarte greu de scos.  Zvonul este un instrument politic convenabil pentru că de obicei ascunde identitatea sursei, care scapă astfel de responsabilitate. Kapferer observă însă că majoritatea zvonurilor lansate deliberat nu vizează adversarii, ci confrații.

Există câteva mari teme ale zvonului politic[11]: mâna ascunsă (puterea secretă care face jocul), acordul secret, banii, sănătatea, sexul, limbajul dublu, imigrația. Ultima temă e mai mult o obsesie a Franței și a Statelor Unite, în opinia mea. Kapferer precizează că nu este vorba de o listă exhaustivă. Drogurile, după părerea mea, au devenit în ultimii ani o temă des întâlnită de atac la adresa persoanelor publice.

Zvonurile sunt utile în crearea imaginii politicienilor. Zvonurile « se insinuează în fisurile fiecăruia, îi exploatează punctul vulnerabil, dobândind astfel o credibilitate puternică: par plauzibile »[12].

Dacă alegem să dezmințim un zvon acuzator, nu trebuie să îl repetăm. Trebuie disociată acuzația de persoana (sau firma) acuzată. Putem de asemenea încerca să transformăm acuzația negativă într-una pozitivă. Dacă vrem să reușim în demersul nostru de a dezminți un zvon, trebuie să ne folosim de persoane credibile.

Altă posibilitate de a scăpa de efectul unui zvon acuzator ar fi aceea de a reorienta zvonul interpretându-l în altă manieră. Sau am putea să pretindem că zvonul este rezultatul unor mașinațiuni ascunse ale unui „creier malefic” interesat să răspândească o informație falsă. Putem de asemenea încerca să demonstrăm că e imposibil ca faptele vehiculate de zvon să fie adevărate, să subliniem incoerențele zvonului. O altă cale ar fi aceea să facem cunoscute publicului mecanismele psihologice care îl fac să creadă în zvon.[13]

Răspunzând la întrebarea de ce există zvonuri politice care se propagă și altele care se sting foarte repede, Kapferer scrie că zvonul politic ia amploare numai dacă informațiile pe care le cuprinde se potrivesc cu imaginea politicianului incriminat. Consonanța cognitivă nu permite altceva. Festinger scrie că, « atunci când e prezentă disonanța, în afară de încercarea de a o reduce, omul va evita în mod activ situațiile și informațiile susceptibile să sporească disonanța »[14]. Acest lucru explică de ce zvonurile care nu susțin ceea ce publicul era deja înclinat să creadă nu supraviețuiesc mult timp.

2. Zvonurile pe Internet

Studiul transmiterii zvonurilor a fost completat în 2004 cu analiza zvonurilor care au circulat pe un forum Internet. În Problem Solving in Social Interactions on the Internet: Rumor as Social Cognition[15] este investigată interacțiunea socială pe care o implică procesul de transmitere a zvonului. Autorii aderă la teoria lui Shibutani, pentru care zvonul înseamnă rezolvarea colectivă a unei probleme. Ei aplică teoria explicării formulată de Krull și Anderson în 1997. Conform acestei teorii, la apariția unui eveniment, este generată o explicație inițială. Motivați să argumenteze perspectiva lor asupra evenimentului, oamenii intră într-o fază de procesare. În această fază este formulată problema și sunt colectate informații relevante. Apoi, pe baza acestor date, se formulează o posibilă soluție care e fie acceptată ca satisfăcătoare, fie respinsă, și atunci se revine la stadiul de formulare a problemei.[16] Bordia și DiFonzio formulează prima întrebare de cercetare: „Tipurile de afirmații (statements) făcute în cadrul transmiterii sau discutării unui zvon reflectă procesul colectiv de explicare? Există diferențe între zvonurile sumbre și cele optimiste în ceea ce privește aparițiile acestor afirmații?”[17]

Autorii discută despre explicațiile propuse până atunci în ceea ce privește transmiterea zvonurilor, modelul de transmitere în lanț propus de Allport și Postman în urma studiilor experimentale și criticile la adresa acestuia, care susțin că în viața reală zvonul apare mai mult ca un proces de schimb. Oamenii discută zvonurile, nu le acceptă pasiv transmițându-le mai departe fără să-și aducă o minimă contribuție. Autorii vorbesc despre greutatea studierii unui zvon în viața reală, ideea lor de a studia un zvon pe Internet fiind mult mai ușor de pus în practică. Comunicarea mediată de calculator permite observația fără a fi observat, fără a modifica, deci, cursul natural al discuțiilor. Bordia și Rosnow analizaseră deja în 1998 un zvon pe Internet, identificând felurile de afirmații făcute de cei care participau la forumul de discuții, printr-o analiză de conținut. Ei observaseră cum anxietatea caracteristică zvonurilor sumbre crește pe parcursul evoluției zvonului și apoi scade la zero când zvonul moare.  Bordia și DiFonzio formulează a doua întrebare de cercetare: „Incidența tipurilor de afirmații identificate la prima întrebare de cercetare se modifică în timp?”[18]    

În continuare, este menționată contribuția lui Shibutani, care spune că oamenii îndeplinesc diferite roluri în comunicarea asociată zvonurilor, precum rolul de mesager și rolul de interpret. Dar cum rolul este cosiderat stabil, iar în cazul zvonurilor poziția oamenilor față de zvon se schimbă, este adoptată formula „postură de comunicare” (communicative posture). Urmează a treia întrebare de cercetare: „Care sunt diferitele feluri de posturi de comunicare pe care oamenii le adoptă într-un sensemaking framework in transmiterea/discutarea zvonurilor? Prevalența acestor posturi variază de-a lungul vieții unui zvon?[19]

Cercetarea s-a bazat pe 14 zvonuri apărute între iulie 1994 și martie 1995, fiecare evoluând pe o durată de minim două zile și a utilizat analiza de conținut. Durata zvonului a fost împărțită în 4 stadii. Au fost identificate 14 categorii de afirmații[20] prin care cei de pe forum participau la evoluția zvonului.

Afirmațiile prudente apar mai des în primele două stadii în cazul zvonurilor sumbre, iar per total sunt mai dese aici decât în cazul zvonurilor optimiste. Afirmațiile aprehensive exprimă anxietatea, sentimentul de amenințare și sunt exprimate mai mult în primul stadiu al zvonului în cazul celor sumbre și scad pe parcurs, pe când în cazul zvonurilor optimiste, acest tip de afirmații lipsește. Afirmațiile autentificatoare sunt acelea prin care participanții la discuția de pe Internet își susțin punctul de vedere citând surse de autoritate. Acestea apar mai des în zvonurile sumbre. Afirmațiile interogative cer informații și sunt mai frecvente în prima parte a zvonului, atânt la cele sumbre cât și la cele optimiste. Afirmațiile care oferă informații relevante pentru discuție. Situația lor este aceeași cu cea a afirmațiilor interogative. Afirmațiile de încredere și cele de neîncredere. Zvonurile sumbre conțin mai multe afirmații de încredere. Afirmațiile de explicare (sensemaking statements) reprezintă încercări de rezolvare a problemei. Aceste afirmații abundă în primul stadiu, atât la zvonurile sumbre cât și la cele optimiste, in cazul celor sumbre numărul lor continuă să crească până în cel de-al treilea stadiu. Afirmațiile directive propun o direcție sau alta a discuției și sunt mai multe în prima zvonurile sumbre, apărând mai des în prima jumătate. Afirmațiile sarcastice apar în aceeași măsură în ambele tipuri de zvonuri. Afirmațiile optimiste (wish statements) n-au existat în discuțiile despre zvonurile sumbre. Implicarea personală se exprimă prin relatarea experiențelor personale legate de subiectul zvonului și apar mai mul în zvonurile sumbre. Digresiunile se înmulțesc pe măsură ce problema își pierde din atractivitate și semnalează moartea zvonurilor.  Distribuția celor mai întâlnite afirmații în cele patru statii și ponderea lor în fiecare dintre ele sunt reprezentate în Figura1, preluată din articol[21].

Această analiză a confirmat prezența în număr mai mare a zvonurilor sumbre și legătura acestora cu starea de anxietate a celor implicați.

În ceea ce privește răspunsul la a treia întrebare de cercetare, autorii au întreprins o analiză cluster, grupând contribuțiile forumiștilor în funcție de caracteristicile lor (tipul de afirmații în care se înscriu). Astfel, au fost identificate 11 postùri de comunicare[22], după cum urmează: explanation-delivering, explanation-evaluating, explanation-verifying, explanation-falsifying, explanation-accepting, information-reporting, information-seeking, directing of information gathering, motivating by considering gains, motivating by considering losses și casual participation.

Autorii discută apoi despre posibilitatea de a generaliza aceste rezultate despre comunicarea mediată de calculator în ceea ce privește zvonurile, la comunicarea față în față. Există bariere în acest sens, având în vedere că oamenii sunt mai dezinhibați pe Internet decât în lumea reală, interacțiunile dintre utilizatori au fost asincrone, iar utilizatorii de Internet din 1995 nu erau reprezentativi pentru populația unei societăți, astfel încât generalizarea rămâne limitată.

Zvon pe forumul Radio Guerrilla[23]

Pe 5 mai 2006 a apărut pe forumul Radio Guerrilla zvonul „sumbru”că lui Liviu Mihaiu i s-a făcut dosar penal pentru că a condus sub influența alcoolului. Primul post este al unei persoane care întreabă dacă ce a citit în ziar este adevărat sau nu. Dezbaterea s-a terminat pe 12 octombrie 2006. fiecare intervenție a forumiștilor conține cel puțin un tip de afirmație identificat de Bordia și DiFonzio. În prima parte a discuției apar afirmații prudente și sarcastice. Discuția se umple apoi de afirmații de implicare personală, forumiștii dau exemple din viața lor pentru a-și susține punctul de vedere cu privire la importanța băutului la volan. Strict legat de zvon, predomină intervenții de genul „a băut sau nu, e problema lui”. Apare o afirmație care să sugereze încrederea în zvon, și apar două care sugerează neîncrederea în zvon. Apar și afirmații de autentificare, câteva explicative și care oferă informații. Există o afirmație care exprimă speranța că zvonul nu e adevărat.

Deja după faza inițială de lansare a zvonului, discuția ia o direcție personală și se orientează către subiectul mai larg al pericolelor care apar când conduci băut. Cele mai multe afirmații sunt, în mod surprinzător, directive. Acest lucru s-a întâmplat pentru că utilizatorii își dădeau seama că s-au depărtat de subiect și că înflăcărarea lor bazată pe experiențe personale nu duce la o concluzie, astfel încât peste jumătate din numărul total de intervenții îndemnau la finalizarea discuției. Acest zvon nu a interesat participanții la discuție decât în măsura în care dădea ocazia exprimării părerilor personale despre tema mai largă a zvonului, condusul în stare de ebrietate.  

Simina DIACONU

Bibliografie

BORDIA, Prashant și DIFONZO, Nicholas, „Problem Solving in Social Interactions on the Internet: Rumor as Social Cognition”, Social Psychology Quarterly, 2004, Vol. 67, No. 1, pp. 33-49

FESTINGER, Leon, A Theory of Cognitive Dissonance, Stanford University Press, Stanford, 1957 

KAPFERER, Jean-Noel, Zvonurile, Humanitas, București, 2006

SHIBUTANI, Tamotsu, Improvised News : A Sociological Study of Rumor, Bobbs Merrill, Indianapolis, 1966

www.radioguerrilla.ro/forum/


 


[1] Jean-Noel KAPFERER, Zvonurile, Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 67

[2] Ibidem, p. 62

[3] Ibidem, p. 60

[4] Ibidem, p. 67 

[5] Ibidem, p. 112

[6] Ibidem, p. 99

[7] Ibidem, pp. 150-152

[8] Ibidem, p. 185

[9] Ibidem, p. 190

[10] Ibidem, p. 114

[11] Ibidem, p. 280

[12] Ibidem, p. 285

[13] Ibidem, pp. 312-323

[14] Leon FESTINGER, A Theory of Cognitive Dissonance, Stanford University Press, Stanford, 1957, p. 3

[15] Prashant BORDIA și Nicholas DIFONZO, „Problem Solving in Social Interactions on the Internet: Rumor as Social Cognition”, Social Psychology Quarterly, 2004, Vol. 67, No. 1, pp. 33-49

[16] Ibidem, p. 34

[17] Ibidem, p. 35

[18] Ibidem, p. 36

[19] Ibidem, p. 37

[20] Ibidem, pp. 39-43

[21] Ibidem, p. 47

[22] Ibidem, pp. 43-45

[23]http://www.radioguerrilla.ro/forum/viewtopic.php?t=2972&postdays=0&postorder=asc&highlight=zvon&start=0

Un gând despre „Propagarea în rețea a informației: zvonurile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s