„Branding pe frontul de Est”

Am terminat ieri de citit cartea Anetei Bogdan și m-am gândit să scriu despre ea.

Cum ce să încep. Hm. În primul rând, trebuie să ai un minim de interes/cunoștințe pe teme de management, marketing, comunicare dacă e să înțelegi despre ce vorbește autoarea, asta pentru că în carte nu există preocuparea de a prezenta baze teoretice care să susțină discursul. Nu e o carte academică, care să ia o teorie, să o verifice în practică pentru ca la final să o amendeze, să o ducă mai departe. Nu e nici o carte didactică, să-ți spună cum să faci branding, cu ce să începi și cu ce să termini.

Într-adevăr, e o carte care are o problemă de gen – nu prea știi în ce categorie să o așezi. E o carte de specialitate pentru că tratează un subiect de specialitate, dar stilul în care e scrisă o transformă mai degrabă într-un fel de… manifest.

E o carte care folosește experiența și rațiunea Anetei Bogdan pentru a promova importanța brandingului în România.

Experiența – autoarea povestește mult despre perioada în care s-a ocupat de brandul Connex și despre perioada antreprenoriatului – poveștile clienților Brandient. Nu e vorba de studii de caz cap-coadă, ci de apelul la experiența proprie relevantă pentru a-și susține afirmațiile.

Rațiunea – Aneta Bogdan judecă în cartea ei felul în care se face branding în România. Drintre aceste judecăți, majoritatea mi-au dat plăcerea aia de bine punctat, de „exact!”. Așa cum se simte că știe, autoarea spune o grămadă de chestii inteligente. Problema cu judecățile e că unele se transformă în zeflemea nemiloasă la adresa unor persoane. Persoanele sunt în general studenți, începători, consultanți de brand, uneori profesori, mai rar clienți. Nu se dau nume, e adevărat. Cred că mușcăturile astea dăunează cărții într-un fel. E o carte scrisă foarte personal, iar asta înseamnă că pentru unii cititori stilul e un avantaj, pentru unii un dezavantaj. (Eu am început-o de trei ori)

Buuun. Altceva. E o carte cu☺(happy faces) pe ici pe colo. N-am mai văzut emoticonul ăsta într-o carte până acum. Mi-am amintit că io l-am folosit prima oară în scris pe hârtie într-o teză la română în liceu.

Vocabular. Pentru cititorii cufundați în branding până în gât nu e probabil o problemă (din câte am constatat, e boală de industrie). Cartea e abundă în cuvinte care nu există, cele mai multe sunt englezisme (gen „endorsatorul”, „inspirant”, eternul „suport”, mai noul „e despre”). Interesant e că abundă și în cuvinte neaoș românești, cu mare putere de sugestie, care cel puțin mie îmi sunt tare simpatice, parcă le văd așa cum se retrag, uitate, spre beciurile limbii.

Ia să vedem ce scrie Aneta Bogdan în carte, despre carte:

„Cartea de față nu este una elegantă, deși mi-aș fi dorit să fie, este scrisă cu pasiune și încrâncenare și este o carte a unui pionierat unic, trăit și împărtășit de un grup foarte restrâns de oameni; câteva idei pot părea chiar excentrice, deși cred că ar fi mai bine să lăsăm timpul să le susțină sau nu.” (p. 24)

„Câte puțin din lucrurile pe care le-am aflat, le-am învățat, m-au intrigat, m-au bucurat până acum sunt în această carte, care nu este un ghid al egoului meu, ci mai degrabă umilul meu demers în a-mi arăta iubirea pentru ceea ce fac.” (p. 268)

Umilă sau nu, e o declarație de dragoste pentru branding.

E și PR pentru Brandient? Inevitabil.

E despre România? Da, în mod proaspăt și ascuțit.

Merită citită? Musai!

Științele sociale copilăresc

„În științele contemporane, cărțile sunt de obicei fie manuale, fie reflecții retrospective asupra unui aspect sau altuia al vieții științifice. Omul de știință care scrie o carte are mai multe șanse să-și strice decât să-și întărească reputația profesională. Numai în stadiile timpurii, preparadigmatice, ale dezvoltării diferitelor științe, cartea avea de obicei aceeași semnificație pentru reușita profesională pe care o are încă în alte domenii de creație. Și numai în acele domenii în care cartea continuă să fie (alături de articole sau fără ele) un vehicul al comunicării cercetărilor, direcțiile de profesionalizare sunt atât de vagi încât profanul mai poate spera să țină pasul citind lucrările originale ale practicienilor. Atât în matematici cât și în astronomie, rapoartele de cercetare au încetat încă din Antichitate să mai fie accesibile unui public de cultură generală. În dinamică, cercetarea a devenit la fel de ezoterică spre sfârșitul Evului Mediu […] În unele părți ale științelor sociale ele survin probabil în zilele noastre. Deși a devenit un obicei, și pe bună dreptate, să deplângem prăpastia tot mai largă care-l separă pe omul de știință profesionist de colegii săi din alte domenii, s-a dat prea puțină atenție relației esențiale dintre această prăpastie și mecanismele intrinseci evoluției științifice.”

(Thomas KUHN, Structura revoluțiilor științifice, Humanitas, București, 2008 (ed. originală 1962))

„perceptia asupra evenimentelor este autovalidanta”

„Un apologet chinez din secolul al III-lea inainte de Cristos a ilustrat perfect acest proces. „Un om nu-si gasea toporisca. Si pentru ca banuia ca i-a furat-o fiul vecinului, a inceput sa-l observe. Atitudinea lui era exact aceea a unui hot de toporisti. Cuvintele pe care le rostea nu puteau fi decat cele ale unui hot de toporisti. Deodata, sapand in gradina, omul nostru si-a descoperit toporisca, iar cand a doua zi l-a privit din nou pe fiul vecinului, acesta nu mai avea nimic, nici in atitudine, nici in gesturi, dintr-un hot de toporisti.””

(Jean-Noel KAPFERER, Zvonurile, Ed Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 132)