Am terminat ieri de citit cartea Anetei Bogdan și m-am gândit să scriu despre ea.
Cum ce să încep. Hm. În primul rând, trebuie să ai un minim de interes/cunoștințe pe teme de management, marketing, comunicare dacă e să înțelegi despre ce vorbește autoarea, asta pentru că în carte nu există preocuparea de a prezenta baze teoretice care să susțină discursul. Nu e o carte academică, care să ia o teorie, să o verifice în practică pentru ca la final să o amendeze, să o ducă mai departe. Nu e nici o carte didactică, să-ți spună cum să faci branding, cu ce să începi și cu ce să termini.
Într-adevăr, e o carte care are o problemă de gen – nu prea știi în ce categorie să o așezi. E o carte de specialitate pentru că tratează un subiect de specialitate, dar stilul în care e scrisă o transformă mai degrabă într-un fel de… manifest.
E o carte care folosește experiența și rațiunea Anetei Bogdan pentru a promova importanța brandingului în România.
Experiența – autoarea povestește mult despre perioada în care s-a ocupat de brandul Connex și despre perioada antreprenoriatului – poveștile clienților Brandient. Nu e vorba de studii de caz cap-coadă, ci de apelul la experiența proprie relevantă pentru a-și susține afirmațiile.
Rațiunea – Aneta Bogdan judecă în cartea ei felul în care se face branding în România. Drintre aceste judecăți, majoritatea mi-au dat plăcerea aia de bine punctat, de „exact!”. Așa cum se simte că știe, autoarea spune o grămadă de chestii inteligente. Problema cu judecățile e că unele se transformă în zeflemea nemiloasă la adresa unor persoane. Persoanele sunt în general studenți, începători, consultanți de brand, uneori profesori, mai rar clienți. Nu se dau nume, e adevărat. Cred că mușcăturile astea dăunează cărții într-un fel. E o carte scrisă foarte personal, iar asta înseamnă că pentru unii cititori stilul e un avantaj, pentru unii un dezavantaj. (Eu am început-o de trei ori)
Buuun. Altceva. E o carte cu☺(happy faces) pe ici pe colo. N-am mai văzut emoticonul ăsta într-o carte până acum. Mi-am amintit că io l-am folosit prima oară în scris pe hârtie într-o teză la română în liceu.
Vocabular. Pentru cititorii cufundați în branding până în gât nu e probabil o problemă (din câte am constatat, e boală de industrie). Cartea e abundă în cuvinte care nu există, cele mai multe sunt englezisme (gen „endorsatorul”, „inspirant”, eternul „suport”, mai noul „e despre”). Interesant e că abundă și în cuvinte neaoș românești, cu mare putere de sugestie, care cel puțin mie îmi sunt tare simpatice, parcă le văd așa cum se retrag, uitate, spre beciurile limbii.
Ia să vedem ce scrie Aneta Bogdan în carte, despre carte:
„Cartea de față nu este una elegantă, deși mi-aș fi dorit să fie, este scrisă cu pasiune și încrâncenare și este o carte a unui pionierat unic, trăit și împărtășit de un grup foarte restrâns de oameni; câteva idei pot părea chiar excentrice, deși cred că ar fi mai bine să lăsăm timpul să le susțină sau nu.” (p. 24)
„Câte puțin din lucrurile pe care le-am aflat, le-am învățat, m-au intrigat, m-au bucurat până acum sunt în această carte, care nu este un ghid al egoului meu, ci mai degrabă umilul meu demers în a-mi arăta iubirea pentru ceea ce fac.” (p. 268)
Umilă sau nu, e o declarație de dragoste pentru branding.
E și PR pentru Brandient? Inevitabil.
E despre România? Da, în mod proaspăt și ascuțit.
Merită citită? Musai!
ciorna 