see the muscles working, cum zic unii

Se pare că scriu pe blog doar după ce mă tund. De data asta un fel de bob, îmi place.

În ultimii 3 ani și în curând 4, m-am zgâriat iar și iar prin hățiș. Și am avut destule șocuri. Din care am ieșit cu o colecție de 16 reviste de proză scurtă, câteva relații de încredere, mulți oameni pe care un motan i-a făcut să sclipească pe la ochi, niște creatori care sunt acum mai buni și fără să fiu un cost pentru vreun angajator. Am găsit un mecanism automat prin care cineva drag să-și plătească un credit lung. În perioada asta, susțin un mediu plăcut în celula de bază a societății. Sunt mulțumită (lasă, că mă ține puțin).

Treaba mea e să fac cât mai mult din ce pot și consider important. Un lucru din categoria de mai sus mi s-a părut ăsta:

Colectiv delivery poster mic

Dacă puteți și considerați important, angajați-vă la un join!

Oamenii sunt puternici și faptele lor contează. Luați ca dovadă tot ce e negativ, dacă vă e mai ușor :)). Puterea crește cu antrenamentul, pe plus sau pe minus, cum o folosiți.

Morcov

În salonul pentru mămici am găsit o fetiță care răsturnase sacul cu jucării și alesese morcovii de pluș.

– Cine mănâncă morcovi? o întreabă mama salonului.

– Iepurii.

– Doar iepurii?

– Da.

– Deci noi toți suntem iepuri.

Coafeza vine și mă așază pe scaun. E gravidă. Mă tunde, am așteptări mici și mi le împlinește. Îmi vine ideea să mă vopsesc. Aleg un blond și îmi zice că are nuanțe roșiatice. Asta e tot ce nu vreau, hai să alegem altul, care n-are. Alegem altul, promite că n-are. Își pune șorțuleț, mănuși și mai ales mască, să nu inhaleze amoniacul. Amestecă vopseaua în ceea ce mi se pare un mic joben mov de plastic, trece puțin timp, se scuză și fuge. Mă gândesc că vomită.

Afară plouă. Propoziții simple.

– Unde e mami?

– Se epilează.

Aștept să-ntrebe, dar nu-ntreabă.

Vine altă fată. Ele sunt multe și ies de undeva din spate. Își aduce o oglindă cu picior și începe să-și stoarcă puncte albe, negre, roșii, pe față.

– E bine să fie porii deschiși.

– Vreau să-i fac și eu lui Mihai, dar cum să-l bag la aburi? Face duș cu apă rece.

– Bagă-l în baie după ce ieși tu.

– L-am băgat o dată în cadă și n-a stat, a zis că e prea fierbinte și i se face rău.

Mă pișcă vopseaua dar nu zic nimic. Îmi amintesc învățăminte: nu e bine să te vopsești dacă ți-ai dat cu henna și nu e bine să te vopsești dacă ești la ciclu. Nu e bine ce fac.

Am mult de așteptat. Scot chitanțierul din geantă și rup foile roz, să le duc la contabilă. Răspund la un sms. Îi trimit un sms fatalist lui T. Mă uit cum plouă. Citesc afișele din salon. Mă gândesc că transpir. Mă uit la cum sunt tunse și vopsite coafezele. Mă uit la mine. Mă uit la ce cred ele despre mine. 45 de minute de uitat.

Mă duce la spălat. Pe perete scrie „Interzis bărbaților. Ești sexy și încrezătoare. Etc etc”. N-apuc să citesc tot, dar apreciez. O fată își face mani pedi. Poate să ia hepatită, mă gândesc.

Coafeza mea îmi strânge capul în prosop și îi spun că, în fond

– Dacă tot plouă, mai bine nu mă mai usuci.

– Ba da, măcar să vezi culoarea.

Nu vreau să o jignesc și văd culoarea. Portocaliu.

Mă usucă, ne simțim prost și ne mințim „nu e chiar portocaliu”.

– Ai o pungă de gunoi? Mi-o pun pe cap, să nu mă plouă.

Parfumul rozelor ce mor

Două doamne în vârstă, una vizibil mai doamnă decât cealaltă, în autobuz. Eu citeam povestirile lui Florin Iaru, așa că n-am ascultat decât la început și la sfârșit, că mi se părea că-l trădez pe Iaru, dacă ce aud mă prinde mai tare.

– Am întrebat-o de ce n-a plecat din țară după Revoluție și mi-a zis că i-a fost frică.

– De ce să-i fie frică?

– Păi ea lucrase cu toți. (spune mai multe nume) Și ai văzut că dup-aia toți au murit, unul după altul, din greșeală…

[…] Una vorbea, cealaltă se uita pe geam, prin autobuz, era cu mintea în altă parte și m-am întrebat dacă pe prima o deranjează. O deranja. Din când în când îi mai spunea „Auzi?” sau îi punea mâna pe braț.

– Erau acolo o mulțime de cărți de beletristică. Le-au aruncat pe toate.

– Păi ce să mai facă cu ele?

– Cum ce să facă cu ele?! Asta-i bună. Eu le-am zis, pe-ale mele nu le aruncă. După ce mor eu, să facă ce vor. (pauză) I-am dat cadou fiică-mii de ziua ei cartea aia, Rusia lui Putin, scrisă de jurnalista pe care au omorât-o, Politkovskaia. Nu cred c-a citit-o. Ia s-o caut. (pauză) Da’ ce-ți spun eu ție, că tu ești lemn! Nepoată de ministru…

Cum se face praf o noapte

Premiza: când știu că trebuie să mă trezesc dimineața devreme, nu mai pot să adorm. Mâine dimineață vreau să mă duc la „cafeaua de joi” sau „pauza V”, V de la Vasile, un obicei săptămânal cu prieteni. Deci nu pot să adorm. Când nu pot să adorm, apar întrebările.

Cum pot să promovez atelierul de scriere creativă pentru copii? Cum pot să fac ceva util promovând în același timp atelierul? Ce ar fi util să aflăm despre educație, în special în domeniul literaturii? Cine ar fi un partener interesat de acest ceva util? Undeva printre întrebările astea a apărut ideea unui sondaj printre părinții copiilor de gimnaziu, în parteneriat cu un blog potrivit, cu interes dovedit.

Ce ne interesează să investigăm prin sondaj? Ce întrebări punem ca să aflăm x, y, z? Aici întrebările pentru părinți au venit înaintea temelor de investigat, apoi au mai venit și după ce le-am fixat. Temele ar fi: atitudinea copiilor față de ora de română și de literatură, criteriile de evaluare a copiilor la oră, deprinderi și metode dorite și preferate de părinți și legătura cu succesul copiilor, interesele copiilor și activitățile extracuriculare, implicarea părinților în educație, motive și percepții.

Alte neliniști: Să băgăm și partea de gramatică în joc? Ce e relevant să știm despre părinții care răspund? Până când ar trebui să răspundă? Câte răspunsuri ar trebui să avem? Dacă e prea lung sondajul?

Și altele: să pornesc calculatorul să transcriu tot? Deci chiar nu mă mai culc? Nu mai bine mă gândeam iar de ce naiba le place oamenilor Whiplash și adormeam după vreo oră, ca aseară? Oare Whiplash m-a făcut să mă bântuie acuma educația?

Măcar n-a trecut timpul degeaba! Ia să povestesc despre cum a trecut. Dar ce aș face-o? Unde să scriu? Ce o să zică mama când o să citească postarea asta? Și, pentru că noaptea gândurile patinează în cerc, o să mai ajung la cafeaua de joi? E 5 jumate, aud autobuze.

O viziune

Un fel de parc Alice în Țara Minunilor, de weekend. La intrare te întâmpină o pancartă pe care scrie

„Who the fuck is Alice?

You are.”

Pentru că vizitatorii parcului sunt în rolul explorator al lui Alice.

Intri în parc și te întâmpină The White Rabbit, adică Dominique, cu taioraș și umbrelă și ochelari, un ceas cu lanț și dispoziția ei naturală, agitată. Trage de tine să avansezi mai repede prin parc, dintr-un punct în altul, pentru că se face târziu, n-avem timp.

Într-un copac se află Cheshire Cat, interpretat de Motanov. Te urci lângă el și faceți împreună antrenamente de imaginație.

Pe o ciupercă mare stă The Caterpillar, adică Vasile. Fumează narghilea, e rotund și poți să te sui pe ciupercă lângă el să stați de vorbă, e un bun ascultător și sfătuitor. Îi poți spune Tata Omida. Va alterna rolul cu mama Magda, eminamente coach.

Din loc în loc sunt simulate mese de poker, adică în loc de postav și mese e iarba din parc. Se joacă poker, blackjack și alte chestii mai puțin condamnabile, cu cărți de joc.

Prin parc se plimbă haotic The Mad Hatter, adică Traiu, pentru că și el cântă și compune poezii tâmpite. El poate fi acuzat de vizitatori de orice li se pare potrivit, iar la finalul zilei îl decapităm. Adică ne dorim, dar nu reușim, că așa e și în carte.

Seara la 6 pm facem Tea Party, unde se adună toate personajele și toți vizitatorii. Vorbim în ghicitori și spunem prostii până se face noapte și ne luptăm cu țânțarii.

*** CEVA FIN ***

Dot și antidot

Toate obiectele de genul feminin din jurul meu începuseră să dea lapte. Pe suprafața mesei creștea o pulbere fină de lapte. Când cotrobăiam prin geantă să scot un pix, degetele îmi înotau în lapte. Oalele din dulap se umpleau încet-încet, iar rafturile începeau să pârâie sub greutatea lor. Bluze nu mai puteam să port, iar dacă era să aleg un pulover, trebuia să îl țin separat printre blugi, în niciun caz în compania altor pulovere, să nu se contamineze de feminitate prin plural.

Când situația a devenit critică și vecina de jos s-a trezit inundată, am sunat la 112. Le-am explicat cum stătea treaba și m-au asigurat că vor trimite un echipaj.

Psihiatrul a bătut la ușă, când i-am deschis își scutura pumnul de picături de lapte.

I-am adus o ceașcă de cafea. Stropii se prelingeau pe pereții ceștii înăuntru, după câteva guri băutura era tot mai albă, până când a devenit albă de tot și a-nceput să se reverse.

What the fuck, a spus tânărul psihiatru.

Din cărțile din bibliotecă, șiroia lapte cu litere. Vreun citat trebuie să-l fi inspirat; sau poate că l-a stropit o poezie. În orice caz, mi-a zis:

Ar trebui să te muți de-aici,

Altfel n-ai decât să-ți umpli casa de pisici.

Mă atașasem de apartament, așa că l-am rugat să-mi scrie o rețetă pentru a doua variantă.

Când am rămas singură, m-am dus cu ea la Motanov și i-am zis:

N-ai decât să lingi tot ce-ai scornit aici! 

Replică

Fernando Pessoa, fragment dintr-o scrisoare de răspuns unui critic care a scris defavorabil despre volumul său de poezii, în 1935.

„Mai întâi de toate, vreau să vă asigur că eu nu voi vedea niciodată „alte rațiuni” în orice ați putea scrie despre mine, chiar dacă ar fi să mă dezaprobați. Sunt unul dintre puținii poeți portughezi care nu și-au decretat propria infailibilitate și care nu iau orice critică li s-ar putea face drept crimă de lez-divinitate. De altfel, oricare ar fi ele defectele mele mentale, nu există la mine nici o tendință de manie a persecuției. În afară de asta, cunosc deja suficient independența dumneavoastră intelectuală, independență pe care, îngăduiți-mi să v-o spun, o apreciez și o aprob cât se poate de mult. Nu mi-am propus niciodată să fiu un Maestru sau un Șef-Maestru, întrucât nu am talent pedagogic și nici nu știu dacă aș avea ceva de predat cuiva; Șef, întrucât nu știu să gătesc nici cel puțin o omletă.” (…) Opera poetică, Humanitas Fiction, 2012

Reprodus aici pentru abordare, modestie, umor, stil. Îmi imaginez că un autor din epoca noastră confruntat cu o asemenea situație de critică defavorabilă, ar fi răspuns exact pe dos – încercând să atace legitimitatea criticului, aducând dovezi pentru meritele sale ca scriitor, încercând să fie cât mai spectaculos în răspuns și publicându-și replica pe internet, nu adresând-o destinatarului de drept.